Dimineata devreme. De la hotel ne duce cu masina proprie la autogara, chit ca nu e departe.
Sunt multe autobuze si multi turisti care asteapta sa se urce. Sunt speciale pt turisti:). Diferenta principala consta in stilul e condus al soferilor. Cu autobuzele locale, prima data cand calatoresti te intrebi daca mai apuci sa te dai jos viu din el. Mai ales cu mini-van-urile:)
Drumul dureaza vreo 7-8 ore. Oprim de mai multe ori in localitati, inclusiv pentru masa de pranz. Noi turistii ne inghesuim mai mult la consumat portocale la botu' calului. Unii continua sa exploateze "civilizatia" - in toate parcarile sunt imprastiate pungi goale de chips-uri si cutii de cola...
Nimic care sa ni se mai para spectaculos... Cel mai cool e ca, avand pe GPS hostelul unde statusem si reveneam, ne-am prins la timp ca am ajuns cu autocarul chiar in preajma Thamel-ului (cartierul pt turisti). Asa incat am refuzat cu zambetul pe buze dar ferm, cioporul de taximetristi care asalta turistii dezorientati proaspat dati jos.
Ne-am luat rucsacii - credinciosii nostri prieteni - din nou la spinare, si in 10 minute intram la racoarea hostelului. Amalgamul de turisti, vanzatori, scutere, biciclete si multe altele l-am regasit familiar, parca ieri plecasem. Si parca mai drag, acum ca reusisem sa terminam ce ne-am propus.
Dupa recuperarea bagajelor lasate la hostel - perfect intacte, fara nimic lipsa, incaltati in salomoni de 100g (glumesc, dar parca zburam!), am pornit sa ne plimbam. Aici am marcat si eu un punct:), am avut inspiratia sa ma documentez si sa stiu ca putem lasa lucruri la hostel, deci am avut cateva schimburi mai potrivite pt strada decat pt catarat la 5000m pe zapada:). Mihai a fost mai...sportiv:). Ca atare, s-a alinat cumparandu-si nenumarate perechi de sosete:)
Punctul forte al serii a fost cina. A lui Mihai. Ca eu nu mai stiu ce am mancat, imi trecuse durerea de dinte si eram fericita ca pot mesteca orice. Dar Mihai s-a delectat cu un pui Tandoori, facut in cuptor, care cred ca i-a extins de vreo 3 ori stomacul. Fara gluma, era atat de mare. Dar atat de bun! Ca evident, a aplicat vorba "mai bine sa-mi faca rau decat sa-mi para rau", si l-a mancat pe tot. TOT.
Apropo, am mancat la un restaurant care e sus pe o terasa, in centru, chiar in intersectia a 2 din strazile principale din Thamel (nu-s prea multe). De sus se vad uluitor strazile pline de forfota, zgomot, culoare, reclame uriase, un paienjenis de fire, haine puse la uscat la etajele hostelurilor...
In ziua urmatoare - de hoinareala prin zona si cumparaturi, ne-am repliat la terasa vecina, tot la altitudine, mai modesta dar unde puteai sa stai la soare dimineata, citind in timp ce-ti beai cafeaua. Ati auzit bine. Un expresso dupa atata timp! Yupiiiii!
Apoi, ridicandu-ne cu greu ne-am dus sa ne incepem digestia pe strazile peste care deja venise noaptea. Dar in Thamel e lumina, spre deosebire de alte cartiere...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu