Recunosc ca Mihai a fost principalul artizan al acestei plecari. De la perioada, traseu, coordonate GPS, bilete de avion, cazare (macar pt inceput, in India), s-a ocupat de toate. Ceea ce nu se intampla de obicei:), deci asta chiar a fost un obiectiv indeajuns de atractiv!
Pentru mine, in general luna noiembrie e echivalenta, vorba lui Dickens, cu "implacable November weather". Si totusi, se poate si altfel.
Luna petrecuta in Asia, majoritar in Nepal si putin in India, a fost...totala. Pentru mine, cu un Alex de 1 and si fix 7 luni cand am plecat - lasat acasa, a fost ceva extrem de diferit ca feeling de tot ce am experimentat pana acum.
E un truism, intr-adevar, dar Asia e atat de diferita fata de "cocoon-ul" european. Unul din principalele lucruri pe care le-am realizat la sfarstiul turei e ca ne-am fi dorit sa ne contopim mai mult cu ce se intampla acolo, dar am fost nevoiti sa recunoastem - chiar si Mihai, care e mult mai flexibil decat mine:) - ca mai avem inca de lucrat la "mansarda" pentru a experimenta in profunzime stilul de viata de acolo.
Aveam despre noi o parere destul de liberala:), dar am descoperit care ne sunt limitele; din fericire, sunt mai mult de natura psihologica si nu fizica, ceea ce inseamna ca avem sanse sa ne mai antrenam.
Cand spun asta ma refer la lucruri marunte ca a merge pe strada relaxat, fara sa te mai impresioneze conditia oamenilor pe care ii vezi traind pe strada, la igiena,vasele de mancat curatate in santul de langa ceea ce ar fi la noi "rigola" (doar ca nu prea sunt si trotuare), spalate in spalatorul comun; la carnea expusa direct pe tejghea, cu satarul langa ea si o buturuga de lemn; la praful care e peste tot; la mancarea pe care eziti sa ti-o cumperi din alte locuri decat cele care aduc cumva cu ce-ti inspira tie siguranta --> gandindu-te atat la curatenie cat si daca stii ce mananci si esti sigur ca suporti combinatia respectiva...
Helsinki - Delhi - Katmandu - apoi in inima muntilor: sa schimbi in cateva ore peisajele din Katmandu si Delhi, oarecum similare, calde, pestrite, prafoase, cu aerul inghetat si strazile septice ale Helsinki-ului, cu risipa de mancare de la micul dejun, dupa ce atatea zile ai vazut cum oamenii supravietuiesc (in perceptia noastra) cu un singur fel de mancare vegetarian, e putin socant.
Avem norocul sa avem o conditie materiala buna pentru societatea in care ne invartim, si asta ne face uneori sa nu ne mai uitam la preturi, sau sa desconsideram o moneda de 10 bani, nu mai facem efortul sa o ridicam...si totusi, ne-am adus aminte ca exista oameni care traiesc ca in evul mediu, care sunt senini si fericiti si cresc cate 3-4 copii muncind pamantul cu plugul de lemn si boi, si la 3500m curata pamantul de bolovanii "omni"-prezenti, ca sa-l poata lucra pentru a avea ce sa manance.
Mie personal, experienta nepaleza mi-a reamintit valoarea banilor, pe care uneori, cand dam de bine, avem tendinta s-o uitam. Mi-am reamintit de ce urasc sa arunc mancarea si incerc sa nu ajung in situatii de-astea, gen s-a stricat in frigider:(. Ca sunt oameni care muncesc mult mai mult pentru mult mai putin...in agricultura, sau la oras.
Ghidul nostru Hori locuia in Katmandu, la periferie, intr-un apartament inchiriat cu 2 camere, cu cumnata si nepotelul sau, fratele lui fiind plecat la munca in strainatate. Se scoala la 5 dimineata, si intre 6-7 face lectii cu nepotelul de 3 ani, care merge la "scoala" (adica gradinita, dar obligatorie la ei de la 3 ani).
Credinta/ religia...e ceva care te izbeste peste tot. La ei parca e mult mai pregnanta, mai integrata in cotidian; e mai fireasca, mai naturala, mai la-ndemana. Apropo, de ceva timp am inceput sa cred in re-incarnare:). Cred ca intr-o alta viata am mai fost pe-acolo, si cumva cu aceasta excursie m-am intors acasa:). Sunt convinsa ca atitudinea fata de viata si implicit moarte ii face sa fie mult mai relaxati, sa traiasca pur si simplu. Ceea ce noi uitam, pt ca tot timpul traim ca sa facem ceva. Altceva.
Ohm, ma, ne, pad, me, hum
Mi se pare atat de simplu sa te gandesti ca, daca totusi te-ai trezit de dimineata intreg, inseamna ca inca ai ceva de realizat pe lumea asta, si ca atare ar trebui sa te bucuri.
Si aici, m-a frapat diferenta intre manifestarile fizice ale religiei (forma) vs adancimea semnificatiilor (fondul). La ei nu prea gasesti forme fara fond...Recunosc, uneori, partea materiala mi s-a parut amuzanta, sau kitch-oasa. Dar realizez ca aceasta perceptie e inca un semn al "ignorantei"; tindem sa comparam totul cu tiparele noastre, sa judecam dupa algoritmii cunoscuti, si se pare ca asa producem multe rebuturi...dupa aceleasi standarde. Mi s-au parut pestrite, usor de balci toate decoratiunile aurii ale templelor, hartiile creponate decorative de sub acoperis, florile de plastic, dar am incercat sa le inteleg in context. Si sa invidiez oarecum semnificatiile mai profunde pe care le au.
And, ring the bell, am realizat ca sunt mult prea atasata de manifestarile materiale. Dar oare nu asta se propovaduieste la noi??? De ce imi place oare mult mai mult biserica gotica din Sighisoara, decat unul din cele mai celebre temple hinduso-budiste, cel din Muktinath? Concluzia e doar una: e nevoie de aprofundare, intelegem prea putin din credintele acelor oameni, si e pacat sa ajungi pana acolo ca sa te intorci cu un gust de superficial.
Oamenii de pe traseu: extrem de diversi:). Am cunoscut in 3 saptamani cred ca peste 20 de persoane, prin asta intelegand oameni cu care ne-am intalnit aproape in fiecare zi, am facut cunostinta, am impartasit lucruri, ne-am pus intrebari, am schimbat medicamente pt dureri de cap, am cutreierat lumea din povestire in povestire...
Pentru mine, oamenii au fost de 2 categorii: cei plecati individual sau in grupuri mici, dar pe cont propriu, si marile grupuri de 10-20 de oameni veniti cu agentiile specializate, in special europene.
Cu cei din marile grupuri, desi ne-am tot intersectat pe traseu sau pe la lodges, nu am avut multe de impartit, poate doar o bucata de masa pt cina sau caldura sobei:).
Dar savoarea a venit de la ceilalti. O mare varietate: americani, australieni - indeajuns de multi incat sa masuram mintal pe harta daca Australia e mai aproape de Nepal decat Romania! (din categoria "mental trap", aveam senzatia ca sunt asa multi pt ca e foarte aproape, cand colo e chiar ceva mai departe!); israeleieni, dstul de multi, olandezi, elvetieni, cehi, 1 tipa din slovacia; coreeni; englezi si francezi; nemti; spanioli. Si cred ca se mai gasesc.
Din discutiile cu cei de care ne-am apropiat mai tare, am constatat ca majoritatea erau plecati de-acasa pt min 6 luni de zile, in general prin lume/ Asia, iar circuitul nostru era doar o etapa in mai lunga peregrinare.
Pentru mine a fost o lectie vis-a-vis de flexibilitate in materie de echipament, organizare, abordare mentala etc. Asta pt ca noi am mers chititi pe circuit, cu echipament de munte corespunzator pentru vreme naspa - ceea ce n-a fost rau deloc, dar probabil ca s-ar fi putut si mai light.
De fapt, am fost chiar surprinsi sa constatam ca au fost destui care au trecut pasul la 5400m pe zapada (incepand de la 4000m) in "snickers", nici macar bocanci de vara.Fara vreun fel de bete. Si aici nu vorbesc de ghidul nostru, pentru care nu ne facem griji, ca oricum ne dadea lectii la mers:). Multi nu aveau nici saci de dormit, de aceea, mai sus, unde puteai sa-ti iei camera dar daca nu comandai si mancare, nu primeai si de invelit (sic!), se facea un adevarat maraton de adunat paturi. Unii nu aveau nici manusi si caciula, nu mai vorbim de ochelari de altitudine. Dar astea se cumpara pe parcurs, pana la 4000m tot mai gasesti. Ca si poncho-uri de ploaie sau sosete din lana de iac. Sunt din categoria "se poate si asa", nu recomandam, dar e o mostra de diversitate a lumii.
Am inteles astfel cat de multi sunt cei care au o perceptie "comerciala" asupra acestui gen de circuit. Noi am fost putin mai...naivi...ne-am pregatit sa mergem la muntele adevarat, dar asta, ce sa vezi era putin mai incolo, ne saluta din mers cativa km mai incolo:). Partea buna - inca un motiv in plus sa revenim.
Inapoi la oameni: in principiu, cei care pleaca sa faca asemenea demersuri sunt oameni deschisi. Nu au existat bariere de limba, toti vorbeau cumva engleza.
Din categoria surprize placute & (din nou) stereotipuri, una din cele mai bune engleze pe care le-am auzit, fara sa-mi dau seama de limba materna, a fost din partea unei frantuzoaice! Fiecare avea ceva de povestit, fiecare renuntase la ceva ca sa fie acolo: job plictisitor, bani, apartament inchiriat, prietena...Dar toti manifestau o mare deschidere, interes pentru alte culturi, alte locuri. De unii ne-am simtit chiar apropiati, un olandez avea un unchi roman, iar o tipa din Israel avea chiar tatal roman si fusese in tara cand era mai mica. Isi amintea ca avem munti frumosi:).
Ne-a trecut de mult ori prin minte ca pt ei, vesticii, e mai simplu sa lase totul in urma si sa plece, pt ca au sisteme sociale bine puse la punct, in care n-or sa moara de foame cand revin; si au din start mai multi bani pt calatorii. Si totusi, daca e sa fim sinceri, asta e un pretext. Stim bine din experientele unui prieten apropiat ca in asia se poate trai decent cu 200-300$/ luna/ pers, fara sa faci nimic. cand te apuci de ture de-astea, nu te duci la hotel de 5 stele.
Olanda & Australia
Overall, trecand peste screening-ul de echipament si stereotipuri mentale despre natii, am descoperit oameni calzi, unii chiar cu preocupari similare - apropo de o discutie despre optimizari pt Gogle search si Adwords la 4000m, la lumina lumanrii, dupa ce ne-am incalzit o ora la o soba care functiona cu motorina si caca de iac, si duhnea in consecinta.
Am descoperit oameni care doreau sa afle despre cum e in alte culturi, inainte de a se "inregimenta" sa munceasca intr-a lor pe termen nedeterminat; altii care isi ironizau radacinile si doreau sa traiasca clipa pe-ndelete; altii care doar doreau sa-si testeze limitele.
Tot la capitolul oameni, cei mai impresionanti sunt localnicii, cei multi pe care nu apuci sa-i cunosti. O cumatra proprietara de pensiune, care vorbea bine engleza, harnica foc, intreprinzatoare si cu "notorietate" pentru cel mai bun "apfel-strudel" din sat. Asta am aflat pe traseu, de la o nemtoaica care mergea intr-acolo, ascultand recomandarile unor conationali care trecusera prin zona. Multele femei care munceau pe langa casa cu copiii mici prinsi in esarfa pe spate;
barbatii de la camp, cu plugul si boii; puzderia de copii - in uniforme, alergand catre/ de la scoala, in papuci cu degetele pe-afara, dar in uniforma;
copiii mici, stand pe prispa, cerand bomboane si cantand melodia traditionala din zona;
fete stand la soare pe prispa sau bancuta dimineata si pieptanandu-se in vazul lumii.
Grupuri de femei in putere, mergand catre loturile de orez sau carand cosuri mari, sprijinite pe frunte; cate un batran pe langa casa, ingrijind vacile. Oamenii mi s-au parut cei mai pitoresti; cred ca ei sunt cei care fac diferenta intre filmele cu peisaje extraordinare pe care le vezi de-acasa, si sentimentul pe care il ai la fata locului. La televizor nu-ti spune nimeni "Namaste!" la tot pasul, deci n-ai cui sa raspunzi:)
Peisajele, perceptia muntelui: cand iei prima data contact pe viu cu peisajele de high altitude, te simti ca intr-un film SF. Nu m-am obisnuit cu trecerea brusca de la banani si portocali si bambus la terenuri aride, culoare predominant maro, falii intregi de nisip care par ca acum o iau la vale, "excavatii" in stanca, de parca un excavator gigant a trecut si a racait sute de metri de perete.
Steguletze colorate budiste, care mai invie si inveselesc peisajul...Senzatia de masivitate si zvelt in acelasi timp. O buna bucata de timp, ii tot explicam lui Hori ca la noi muntii au brazi si verdeata, vegetatie; ca sunt mai pietrosi, nu au asa alunecari de teren si nu intalnesti nisip. Btw, o constanta in cele 3 sapt de tura, mai putin prin zapada, a fost praful, si chiar de multe ori nisipul - asta direct in poteca. Desi rational stiam de ce era totul asa arid si sterp,intervine din nou "puterea obisnuintei".
Cred ca o buna concluzie - corolar a tot ce am scris in acest blog e ca o asemenea excursie e o experienta mult mai puternica la nivel psihic si emotional, decat pur fizic (ca urci de exemplu la altitudinea de 5000m). Are puterea de a zgudui putin stereotiourile si asumptiile, parerile prea bune pe care ajungi sa le ai despre tine sau nemultumirile metafizice care nu-ti dau pace; poate fi o oglinda foarte fidela si fara menajamente:), daca esti dispus sa vezi si sa accepti.
Te mai poate ajuta sa constati ca de fapt exista oameni pe lumea asta care muncesc mai mult decat tine, sau cel putin in conditii mult mai dure. Si o fac pentru supravietuire, nu pentru a-si lua un Q7 sau BMW.
Si ca poate, de fapt, energiile tale nu sunt canalizate catre lucrurile cu adevarat importante, de aceea efortul pare supra-dimensionat.
