ziua 7: manang, aclimatizare

Dimineata a avut ceva soare, pe care am incercat sa-l prindem de pe terasa. Cu dinti, dar soare. Terasele astea, intalnite aproape la toate casele de pe circuit, cu panouri solare si butoaie de apa calda, dar si cu bancute pentu admirat peisajul, au fost de-a dreptul speciale. Cele de care imi aduc aminte in mod special sunt asta din Manang, cea din Ghandruk - unde ne-am luat micul dejun in ultima zi de admirat muntii, cu ei in fata, privind spre ABC (Annapurna Base Camp), si cea din Pokhara, la sfarsitul turei, unde am zacut la soare citind multe pagini pana sa ne hotaram sa mai facem si altceva.
Printre atractiile oraselului: cel mai inalt cinematograf din lume: suna pompos, dar chiar asa era. De fapt, la fata locului, am constatat ca erau cel putin 2, din reclamele intalnite. La un moment dat ne gandisem sa mergem tot grupul care ne-am cunoscut pe traseu la film, mai pe seara. Nu cred ca cineva isi pusese problema ca s-ar putea sa mergem la cinematografe diferite:), si ca atare sa nu ne intalnim - asta era tot hazul. Filmele - din categoria celor pentru munte, gen "Into Thin Air". Nu stii daca de incurajare sau descurajare...

Alta atractie - internetul. Da. Internet. La 3500m, cu trimis poze, verificat mail, rezolvat urgente. CULMEA e ca, desi eu sunt cea mai putin pasionata de tehnologie si nu-mi lipseste nici macar telefonul, eu am fost cea care a beneficiat de acest semn de civilizatie, avand nevoie de 10min pe net ca sa rezerv ceva important si disponibil numai in acele zile. Era clar ca oamenii de aici faceau cu internetul mai multi bani decat probabil in tot sezonul de cazare...Caci era plin, non-stop.
A 2-a zi a fost ziua planificata sa stam prin zona, sa ne plimbam pt aclimatizare. Dupa micul dejun am pornit sa trecem valea spre stanga, si sa urcam pe langa superbul lac catre ghetar, pana in varful "dealului". A fost usor si frumos, fara rucsac in spate deja zburdam pe poteca. Am ajuns la 3900m, am admirat peisajele pana am inghetat, am intalnit un australian foarte bronzat care isi completa jurnalul stand langa niste steguletze de rugaciune, chiar deasupra unui mare hau. Am aflat ca facuse circuitul in sens invers, cum e mult mai greu - din cauza diferentei mari de altitudine la care nu mai gasesti nimic (intre 4000-5400-4900m), dar ca il facusera fara probleme.
Ceva mai tarziu ne-am reintersectat la urcarea catre manastirea budista de la 4000m, si, vazandu-l cum merge, am inteles de ce vorbea atat de linistit despre circuitul in sens invers. Jos palaria:), mai avem de muncit putin la conditia fizica...
Anyway, dupa ce dimineata am fost la 3900m, coboram inapoi pt pranz in oras apoi pornim sa cucerim manastirea de la 4000m, numita "100 Lama", unde un lama autentic ne va da binecuvantarea pt a trece cu bine peste celebra trecatoare. Drumul e destul de abrupt - mi-aminteste de portiuni din Crai, dar castigam repede altitudine si ajungem sa ne admiram urmele din tura de dimineata, vazute deja de mai sus.

Experienta la manastire e interesanta. Aici traiesc numai 2 oameni, lama si ajutorul lui care se ocupa de treburile casei. Austeritate, simplitate, spatiu exact cat sa dormi, mananci si faci rugaciuni. La 4000m. Noi suntem 5 persoane, din care numai Hori e localnic, restul turisti. Cand suntem invitati cu totii in chilia lama-ului, deja a devenit aglomeratie. Peste tot sunt poze cu Dalai Lama, obiecte specifice religiei budiste, snururi, potiuni, carti etc. Lama ne invita pe fiecare sa ingenunchem in fata lui, ne da sa bem si inghitim niste chestii, apoi trebuie sa ne dam cu mana peste par, primim cate un snur impletit si colorat pe care trebuie sa-l purtam la gat pana trecem pasul, ca sa ne poarte noroc.

Aflam cu ocazia asta si de ce locul se numeste "100 Lamas" - nu pentru ca ar fi trait acolo 100 de lama, asa cum te poti gandi la inceput, ci pentru ca fiecare ritual de binecuvantare costa 100 rupii/ pers.
Dat fiind contextul, nu se pune problema sa negociem sau sa refuzam. Face parte din experienta...
Oricum, suntem impresionati de puterea si de spiritul acestui om care sta aici la 4000m, intr-o chilie amarata, de cateva zeci bune de ani, in slujba credintei. A fost unul din putinele ritualuri pentru care, desi am platit, nu ni s-a parut nimic comercial.

Well, terminam si cu manastirea. O luam la vale si ne pregatim sa mai dam o raita prin sat apoi sa luam cina in grup extins, pentru ca ne-am invitat toti amicii sa vina sa cinam impreuna la noi la hotel:), fiind printre cele mai cu staif si locuri destule la masa. Cu ocazia asta am aflat ca am facut o gafa, din fericire remediabila. Se pare ca regula zice ca trebuie sa iei masa (cina, mic dejune tc) in locul unde dormi. Asta pentru ca tarifele, atat la cazare cat si la mancare, sunt fixate de stat, deci nu sunt flexibile. Cineva care nu face volume mari din numar de turisti, nu poate recupera pierderea prin preturi mai crescute. De aceea, cum tarifele oricum nu sunt mari considerand contextul, fiecare trebuie sa manace la "casa" lui, pentru a nu-i dezavantaja de proprietarii respectivei locatii. Daca totusi nu respecti regula, fie si din pura nestiinta, vei fi taxat suplimentar la cazare. Prietenii nostri au aflat de la Hori despre asta, dar cum oricum pareau nefericiti cu ce mancasera la micul dejun la ei "acasa", si-au asumat penalitatea si au ramas cu noi, la hahaiala.

Fericiti ca am avut o tura frumoasa de aclimatizare, ca am ajuns la 4000m fara probleme, cu tot cu blessing de la Lama, ne retragem la culcare, caci de maine intram in portiunea de circuit cu munti adevarati si pentru noi, nu numai cei pe care-i vedem la distanta. Si nu stim ce ne mai asteapta in continuare:)

Noapte buna!