ziua 6: lower pisang - humde - braga - manang

13-nov

Dimineata din nou. Nu mai ploua, desi e tot umed si rece. Azi vom ajunge in celebrul in Manang, si cu putin noroc pe drum ar trebui sa incepem sa vedem minunatiile de peste 8000m, ca Annapurna 1.
Vremea tine cu noi, si incet-incet se lumineaza. Avem parte si de companie, caci aproape toata ziua o vom merge impreuna cu prietenii nostri elvetieni, Florance & Andreas. Ambii extrem de pasionati de fotografie, intr-atat incat sa-si care fiecare propriul aparat de dimensiuni considerabile. Plus unul de rezerva:). Fiecare cu strategia lui.

 

Primul reper impresionant este aeroportul din Humde. Ne cataram pe un deal ca sa-l vedem mai bine, printre copaci, si ne imaginam ca aterizam acolo. E un camp inconjurat de gard, cu cateva dispozitive tehnice la vedere. Din fericire, platoul pe care se afla pare destul de intins pe directia de aterizare/ decolare, pentru ca, in caz de urgenta, pista sa se "extinda".

Mergem mai departe, si pe stanga, undeva in zare, incep sa apara dintre nori varfuri celebre. Cel mai celebru e, evident, Annapurna 1. Suntem aproape de 3500m altitudine, si ne uitam la peste 8000m...Gata, nu mai vedem "just hills":). Nu se poate descrie senzatia de ganganie pe care o ai. Sus, in jurul varfurilor, norii alearga nebuni, desi in jurul nostru e foarte liniste, totul e calm. In dreapta continua sa ne insoteasca peisajul selenar, de dealuri galbui excavate si faramicioase. In rest, ceva copaci si tufe razlete, ici si colo iarba.

Drumul azi e destul de plat - 5-6ore de mers cam drept, mai ales pe ultima portiune inainte de Manang. Din satucul Braga se ramifica drumul catre Tilicho Lake, un lac superb aflat la peste 4000m. Am vazut deja nenumarate poze cu el in diversele lodge-uri de pe traseu. Se face de obicei intr-o tura zdravana de o zi, in circuit, pornind din Manang, si foloseste indeosebi la aclimatizare inainte de a urca sus, catre Thorong La.  Din pacate noi nu vom ajunge sa-l vedem, pentru ca in timp ce la noi a plouat, mai sus a nins; iar catre lac era deja cel putin jumatate de metru de zapada proaspata, fara poteca, la 4000m. Ar fi fost deci nevoie de ceva mai mult timp petrecut in zona, nu doar o singura zi in Manang - cum ne planificasem noi. Dar oricum, pozele pe care le-am vazut iti taiau rasuflarea.

Suntem fericiti ca nu avem nici un fel de evenimente medicale pana aici. La intrarea in Manang, asteptandu-mi partenerii, stau de vorba cu unul din cuplurile israeliene cu care ne intovarasim deja de cateva zile bune. Nu se simt prea bine, au deja dureri puternice de cap, desi toate bagajele le cara porterii. Dupa ziua de ieri, cu ploaie, le-a intrat putin si frigul in oase. Speram sa fie ok in continuare, nu avem cu ce sa-i ajutam decat cu incurajari.

Hori ne conduce la unul din cele mai vechi hoteluri din oras, construit solid din ditamai blocuri de piatra si barne groase. E interesant, centrul e gol pe toata adancimea celor 3 etaje, descoperind curtea si cismeaua, iar camerele sunt dispuse de jur imprejur. Ne dam seama ca e printre cele mai bune dupa concentratia pe metru patrat de straini veniti prin agentii. In prima seara stam in singura camera care mai era disponibila - saracu Hori probabil a rezervat cumva in avans, caci noi ne-am tot lalait pe drum, facand poze si bucurandu-ne de companie, deci lungindu-ne la povesti. A 2-a zi multi din cei cu agentiile pleaca, si avem parte de o camera si mai buna...Peretii erau foarte grosi, si izolati cu pamant; deasupra, in tavan, erau barne zdravene. Parca stateam in cazemata.

Aici mi-a placut tare mult sala de mese; totul facut din lemn - asa cum imi place mie la munte, dar daca ma gandescmai  bine probabil s-au dat peste cap sa-l aduca mult mai de jos, in preajma ne mai fiind nici urma de copaci, doar pietre, nisip galben si pamant cenusiu. Ferestre generoase, din podea pana in tavan, prin care sa tot stai sa admiri peisajul de la caldurica. Mi-a amintit de refugiul Tete Rousse, in tura noastra pe Mont Blanc. Calitatea locatiei se simtea si prin faptul ca nu vajaia vantul prin pereti si pe langa geamuri, lucru dealtfel deja obisnuit in cam tot restul locatiilor.
Aici am vazut prima data in menu friptura de iac. Au comandat altii, si cand am simtit mirosul, nu ne-a mai trebuit. Mihai si-a facut insa damblaua sa guste, dar ceva mai tarziu pe traseu, ca sa nu riste prea multe:).
In prima seara m-a ajuns repede oboseala, cred ca la 8 deja strangeam sacul de dormit in brate. Dar am scapat ieftin, nu ma durea inca nimic, doar nevoie de somn.

Ce am facut mai departe in Manang, adevarat avanpost al trecatorii Thorong La, in capitolul urmator:)