Eu (Cora) am ramas inca ancorata in temperaturile de vara din zilele anterioare, si trec din nou repede la colanti scurti si tricou. Brrrr...Cat bagam mars fortat, e bine; cum o lasam mai moale, cum incepi sa tremuri. Deja luam altitudine, incepem sa ne simtim mai ca la munte, dar parca totusi era mai bine cu soare...
Vremea nu prea mai tine cu noi, si la un moment dat inevitabilul se produce. Incepe sa ploua marunt, mocaneste, si e rece. Toata lumea e uimita, toti stim ca noiembrie e luna cu cele mai putine precipitatii in Nepal. Si atunci...de ce ni se intampla noua?
Well, n-are rost sa ne lamentam...mergem mai departe, miroase in sfarsit a conifere, trecem pe langa si pe sub pereti de stanca cu o istorie foarte zbuciumata din cate se poate vedea, aburi umezi se ridica imprejur... ma simt in sfarsit la munte, ca intr-o zi de octombrie pe un traseu nemarcat in Bucegi.
Ce imi aduc insa aminte foarte bine din ziua asta sunt pranzul si seara.
Pranzul, pentru ca ne-am oprit intr-un sat cu vreo ora inainte de Lower Pisang, murind deja de foame, dupa ce eram deja bine murati (din fericire, noi doar pe exterior). Hori ne-a dus intai la un lodge unde probabil avea prieteni; era insa prea full, si am trecut drumul vis-a-vis. O incapere mare, spatioasa, cu mult lemn, cu niste ferestre prin care nu adia vantul, si o soba mare in mijloc - devenita deja punctul de atractie al tuturor celor din camera. Aroma de cartofi cu mujdei de usturoi si ciorapi & bocanci pusi la uscat. Fete brusc mai zambitoare, odata ajunse in preajma focului...O buna dispozitie generala, data de mancarea binevenita, impreuna cu multe si diverse ceaiuri. Doar o umbra de ingrijorare ca trebuie totusi sa mergem mai departe, fiecare in ritmul si cu echipamentul sau. Si afara continua sa ploua...
Momente despre care nu stii exact de ce iti amintesti cu atata acuratete dupa mult timp, si totusi o faci. Nu-mi amintesc de kilometrii bagati in acea zi posomorata, dar simt si acum caldura, veselia si cum se facea haz de necaz de vremea de afara. O ploaie care am simtit ca ne-a legat intr-un fel pe cei care am fost acolo.
Ne-am incumetat in final sa mergem mai departe. Am fi vrut sa ajungem in Upper Pisang, dar in final am ramas in Lower Pisang, caci vremea era tare cainoasa. A fost singura noapte pe care am petrecut-o intr-un complex de casute; trebuia sa iesi afara sa strabati toata curtea, ca sa ajungi la sala de mese comuna si la soba aferenta. in final nu era mare branza, era mai bine decat in nenumaratele dati cu cortul pe ploaie:), si totusi nu ne-am putut abtine sa nu remarcam ca s-a intamplat in singura zi in care afara ploua si erau 0 grade...
dupa un somn zdravan in sacii de dormit, ca in afara lor nu prea aveai ce face, ni s-a trezit dorinta de socializare. ca un facut, nici unul din cunoscutii nostri anteriori nu se oprise aici, dar stiam ca sunt prin sat. asa ca ne-am echipat bine si, prin intunericul care se lasase deja, am purces la cautat prieteni. am avut noroc, i-am gasit pe majoritatea in a 2-a pensiune. cele 3 cupluri de pe traseu - englezii, elvetienii si australo-olandezii - ne-au primit cu uimire si drag si pe noi, sa impartim bancutele puse imprejurul sobei masive. desculti, cu picioarele pe soba, cu cani mari de ceai si intr-o lumina tare chioara, am depanat povesti de prin toata lumea si am facut poze, pana cand ne-am dat seama ca vine stingerea. iar noi nici nu mancasem inca de seara.
ne-am luat cu drag la revedere de la ei si ne-am reintors la hori, care ne ducea grija si nu stia ce sa ne comande de mancare. dragutz ca de obicei:)
si uite asa, desi ziua a fost mohorata si noaptea rece, am ramas cu amintirea uneia din cele mai frumoase seri din himalaya. cu gustul camaraderiei si apropierii umane, neconditionate de interese materiale. doar oameni care se bucura de compania altor oameni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu